Posts Tagged ‘legume’

Importanţa gustărilor dintre mese

O regulă foarte importantă, adesea ignorată, a unei alimentații corecte spune că trebuie să mâncăm puțin și des. Între cele trei mese principale ale zilei trebuie să se strecoare și câte două „mese” intermediare, pe care le numim gustări. Respectarea acestui principiu este esențială dacă vrem să ne păstrăm o greutate optimă și mai ales dacă vrem să slăbim.

Chiar dacă gustările dintre mese sunt benefice, contează ce și cât mănânci, astfel încât acestea să nu se transforme în adevărate bombe calorice; de exemplu, obişnuința de a consuma dulciuri între mese nu e ok chiar dacă zahărul este o sursă de energie, consumat in exces el poate fi considerat o adevărată otravă (vezi dependența de ,,gustul dulce”).

La fel ca si cerealele integrale, fructele și legumele conțin fibre, dar și numeroase vitamine și minerale care ne completează necesarul zilnic de nutrienți.

În ultimele cercetări clinice, specialiştii acordă o atenție sporită importanței a două substanțe –inulina și licopenul– care au următoarele beneficii în alimentația sănătoasă:

1.  INULINA – este practic o fibră solubilă, benefică în reducerea concentrației de colesterol din sânge. Inulina ajută colonul să se apere împotriva bacteriilor patogene, consolidează sistemul imunitar și ajută la sintetizarea vitaminei B.

2.   LICOPENUL – o substanță cu efecte antitumorale în aproape toate tipurile de cancer. Licopenul reduce semnificativ riscul aterosclerozei, iar incidența infarctului miocardic scade cu 20-50%. De asemenea, specialiştii consideră important  licopenul în prevenirea bolilor neoplazice, degenerative si a maladiei Alzheimer.

De aceea, un produs perfect în încercarea de a înlocui gustările nesănătoase (bogat calorice și pline de zaharuri sau derivați) este Supa de Roșii Gourmet Herbalife. La un minut distanță de aromele tradiționale ale bucătăriei mediteraneene, această supă nutritivă, caldă şi savuroasă combină ultimele noutăţi din domeniul nutriției şi reprezintă o gustare zilnică sănătoasă. Avansată din punct de vedere ştiinţific, cu fibre din inulina probiotică, conţine licopen ce se regăseşte în mod natural în roşii.

O porţie conţine 104 calorii, este bogată în proteine şi fibre, pentru a menţine senzaţia de saţietate necesară în controlul corect al greutăţii corporale şi reprezintă o opţiune nutritivă şi pentru vegetarieni. Atunci când simţiţi nevoia unei gustări între mesele principale, gândiţi-vă că Supa de Roșii Gourmet Herbalife conţine de 8 ori mai multă proteină decât o supă de roșii obișnuită, se prepară rapid atât cu apă fierbinte, cât şi rece şi este ideală în sezonul rece, când roșiile de pe piață au o proveniență cel puțin îndoielnică.

Consultant wellness Andrei Beznea

0745.577.736/ 0722.992.553

beznea_2005@yahoo.com

Cum sa luptam impotriva diabetului

Diabetul de tip II este integrat in grupul afectiunilor moderne (aparute ca urmare a unei nutritii deficitare, stresului si poluarii) impreuna cu: bolile de inima si ficat, cancerul de colon, atacurile cerebrale, osteoartrita, etc. In 80% din cazuri apare la persoane supraponderale, iar studii recente au aratat ca rezistenta celulelor la actiunea insulinei este provocata de consumul excesiv de grasimi animale si de aceea diabetul este considerat o boala nutritionala. Printre simptomele incipiente intalnim: setea, foamea si oboseala exagerata, urinarea frecventa, vindecarea lenta a ranilor, senzatia de mancarime si deshidratare a pielii, slabirea vederii, s.a. Se estimeaza ca, in Romania, traiesc peste un milion de diabetici. Pentru a mentine sub control diabetul trebuie monitorizate: glicemia, colesterolul si grasimile interne, greutatea corporala. Prin adoptarea unui stil de viata sanatos si cu ajutorul solutiilor moderne si usor de folosit, diabeticii pot avea o viata perfect normala.

Pentru ca Herbalife promoveaza o viata sanatoasa, au fost create si produse adresate in mod special celor care sufera de diabet, dar care pot fi folosite de oricare dintre noi pentru a controla glicemia, a ne potoli pofta de dulce, a nu lua in greutate, ci din contra, chiar a slabi sanatos. Thermojetics Yellow reprezinta o solutie perfecta pentru a evita gustarile dintre mese si „rontaielile” nocturne, tabletele taie dorinta de a manca dulciuri deoarece sustin reglarea nivelului de zahar din sange pentru un nivel energetic bun. Thermojetics Yellow ne ajuta sa controlam pofta de mancare si optimizeaza treptat si in mod natural glicemia. Tabletele au aceste efecte benefice datorita celor doua ingrediente principale: crom si Garcinia Cambogia. Cromul este un microelement esential pentru reglarea nivelului glucozei in organism. Din pacate, acest mineral lipseste adesea din alimentatia moderna din cauza supraprocesarii alimentelor, iar pe masura ce inaintam in varsta, organismul asimileaza mai putin crom, suplimentarea acestuia devenind vitala.  Garcinia Cambogia reprezinta o sursa importanta de acid hidroxicitric care ajuta la inhibarea enzimelor ce transforma caloriile in grasime.

Un alt produs perfect pentru a inlocui gustarile nesanatoase (inclusiv pentru copii) este batonul proteic de ciocolata Herbalife. O cutie contine 14 batoane, disponibile in 3 arome delicioase: ciocolata si alune, vanilie si migdale si lamaie. Comparativ cu produsele asemanatoare disponibile in comert, un baton proteic Herbalife contine de 4 ori mai multe proteine (12 grame), 50% mai putine calorii, de 3 ori mai putin zahar si de 4 ori mai putine grasimi.

Sa vedem si cum putem controla glicemia printr-o alimentatie sanatoasa:

1. Legumele au putine calorii si sunt foarte bogate in fibre care sustin senzatia de satietate. Astfel, mancand mai multe legume, puteti reduce consumul de carbohidrati simpli (care cresc glicemia) si grasimi saturate ( care stimuleaza rezistenta la insulina). Ideal ar fi sa consumati 4 portii zilnic (o portie insemnand jumatate de cana in cazul legumelor gatite si o cana in cazul celor crude). Evitati totusi alimentele de tipul cartofilor, porumbului si mazarii deoarece sunt foarte calorice.

2. In plus fata de calitatile legumelor, fructele contin mai multi antioxidanti care ajuta la protectia sistemului nervos, inimii si ochilor. Insa, fructele contin si mai mult zahar deci trebuie consumate cu moderatie: 3 sau 4 portii pe zi ( o portie poate fi un fruct intreg, o jumatate de cana de fructe preparate sau o cana de fructe crude). Alegeti fructele in locul sucurilor deoarece multi dintre nutrienti se gasesc in piele, pulpa si seminte si se pierd in timpul prepararii sucurilor, iar zaharul si caloriile se asimileaza.

3. Boabele reprezinta una dintre cele mai bune surse de fibre alimentare, nu sunt doar satioase, dar incetinesc digestia si tin nivelul glicemiei sub control. Fasolea, mazarea, lintea, etc. pot fi baza pentru un pranz perfect sau pot fi adaugate la salate pentru un aport sporit de fibre.

4. Micul-dejun poate fi ocazia perfecta pentru a inmagazina nutrienti si fibre din cereale integrale si a manca, astfel, mai putin pe parcursul zilei.  Dimineata este momentul ideal  pentru a consuma si prima portie de fructe despre care vorbeam mai sus.

5. Usor si rapid de preparat, pestele este o sursa buna de proteine si un substitut  excelent pentru alte tipuri mai grase de carne. Pestele oceanic (somon, macrou, ton, etc.) reprezinta cea mai buna sursa de acizi grasi Omega-3 care ajuta la mentinerea sanatatii sistemului cardio-vascular. Diabeticii au frecvent probleme cu trigliceridele si cu nivelul scazut de colesterol „bun”. Omega-3 poate ajuta in ambele cazuri, dar ar trebui sa mancati peste de minim 2-3 ori pe saptamana.

6. Fara grasimi, cu aport caloric redus si versatil, pieptul de pui (sau si mai bine, de curcan) este un aliment aproape perfect. Spre deosebire de fripturi si preparate de tip fast-food, pieptul de pasare are un continut scazut de grasimi saturate care fac dificil controlul glicemiei.

7. Nucile contin multe grasimi „bune” care lupta impotriva bolilor de inima si ajuta la optimizarea glicemiei.  Sunt o sursa excelenta de vitamina E, fibre si magneziu. Desi bogate in calorii, consumate cu moderatie, nucile pot ajuta organismul in timpul unui program de slabire.

8. Se stie ca dieta mediteraneana are ca punct de reper consumul de ulei de masline. Acesta reduce riscul de a suferi un atac de cord si rezistenta celulelor la efectele benefice ale insulinei. Uleiul de masline ar trebui sa inlocuiasca orice alta grasime folosita la gatit. Totusi, trebuie consumat cu grija deoarece o lingura de ulei are 119 calorii si chiar si grasimile „bune” ne fac sa luam in greutate.

9. Iaurtul este bogat in proteine  si mai ales in calciu.  Mai multe studii au demonstrat ca oamenilor care mananca hrana bogata in calciu le este mai usor sa slabeasca si sa previna diabetul. Pentru un aport nutritiv cat mai mare consumati iaurtul in combinatie cu fructe proaspete si cereale integrale.

10. Surprinzator, dar doar presarand putina scortisoara pe alimente puteti normaliza glicemia. Elementele din scortisoara ajuta organismul sa foloseasca mai eficient insulina, astfel ca mai multa glucoza patrunde in celule. O cercetare recenta a aratat ca, in cazul diabeticilor, doar o jumatate de lingurita de scortisoara poate reduce semnificativ glicemia. Adaugati pudra de scortisoara in ceaiuri si peste paine prajita, cereale, fructe coapte si chiar in preparatele bazate pe carnea de pui.

Stiu ca aceasta postare a fost poate cam lunga, dar cu siguranta informatiile au fost utile. Nu uitati ca puteti beneficia gratuit de o evaluare de sanatate si alimentatie la centrul nostru, trebuie doar sa faceti o programare la 0765712634 sau sa lasati datele dumneavoastra de contact.

Pentru a citi articolul original despre alimentele benefice pentru diabetici, click aici. Informatii privind romanii si diabetul gasiti aici. Despre alti suplimenti Herbalife care va pot ajuta: Herbalifeline, Fibre si Vitamine.

Consultant wellness Mihaela Luca

0765712634

mihaela_luca2005@yahoo.com

Despre imunitate…

Utopic vorbind, un sistem imunitar eficient care functioneaza la parametri optimi asigura organismului protectie impotriva radicalilor liberi si agentilor patogeni care pot provoca boli. Insa, foarte putini oameni pot spune ca nu au nicio problema de sanatate, fie ea minora, care sa le afecteze viata de zi cu zi.

Sistemul imunitar poate fi afectat de numerosi factori: stresul constant (diminueaza raspunsul imunitar al organismului); insomnia (slabeste rezistenta organismului); nutritia de proasta calitate (deficit nutritiv); fumatul; anumite medicamente (inhiba sistemul imunitar); expunerea la substante toxice si consumul mare de zahar, etc.

Persoanele cu o imunitate scazuta se confrunta cu infectii frecvente, raceli, sinuzite, gingii care sangereaza, alergii si eruptii, etc.

Pentru a imbunatati imunitatea, putem introduce in alimentatie fructe si legume bogate in antioxidanti (kiwi, avocado, varza, broccoli, conopida, morcovi, etc), dar si suplimenti de nutritie care sa acopere integral necesitatile zilnice ale organismului din acest punct de vedere. In Romania, sunt disponibile doua produse Herbalife care sustin sistemul imunitar: RoseOx si Schizandra Plus.

RoseOx este un produs inovator pentru ca produce asa-numitul efect „cascada”, adica actioneaza progresiv, stimuland si alti antioxidanti din organism, de ex. vitamina E care nu se poate auto-activa. Ingredientul de baza este acidul de rozmarin, benefic pentru stimularea memoriei (perfect pentru adultii care muncesc multe ore la birou si pentru copiii si tinerii care studiaza), facilitarea digestiei, calmarea nervilor, relaxarea musculara, tratarea depresiilor 🙂. Compozitie: calciu 140mg (18% din doza zilnica recomandata), extract de rozmarin 500mg, extract de turmenic si de legume, concentrat de rosii, frunze de salvie si cuisoare. RoseOx este un supliment eficient in combaterea efectelor negative produse de abuzul de tutun, cafea si alcool, nervozitatii, asteniei si stresului.

Schizandra Plus este un puternic antioxidant avand in compozitie fructele de schizandra, speciale deoarece contin imunomodulatoare, substante care ajuta corpul sa se adapteze la conditiile mediului (unul urban si foarte poluat, in cazul nostru). Suplimentul contine si seleniu, vitaminele C si E, betacaroten, L fenilalanina (un aminoacid care sporeste atentia si creste nivelul de energie) si extract de alge marine.

Schizandra Plus imbunatateste performantele fizice, apara celulele de radicalii liberi, indeparteaza oboseala si ajuta la absorbirea oxigenului de catre organism, de aceea este recomandat persoanelor cu probleme respiratorii.

Consultant wellness Mihaela Luca

0765712634

mihaela_luca2005@yahoo.com